Legea medierii, modificata din nou: Cei care vor sa inceapa un proces nu mai sunt obligati sa “treaca” inainte pe la mediator

Autor  Mirela Oprea 15 Iulie 2014

La doar un an de la introducerea, pentru justitiabilii care vor sa inceapa un proces, a obligatiei de a participa la o sedinta de informare privind avantajele medierii, Curtea Constitutionala a Romaniei stabileste ca aceasta prevedere este neconstitutionala. Asadar, instanta nu va mai respinge cererile de chemare in judecata ale celor care nu se prezinta la mediator. Care sunt efectele deciziei CCR in practica, precum si ce schimbari in materie pregatesc mediatorii, afla direct de la specialistii contactati de AvocatNet.ro

Justitiabilii care vor sa inceapa un proces nu mai sunt obligati ca, inaintea introducerii in instanta a cererii de chemare in judecata, sa treaca pe la mediator pentru a fi informati cu privire la avantajele medierii. Aceasta intrucat Curtea Constitutionala a Romaniei a decis, printr-o hotarare publicata la sfarsitul lunii iunie in Monitorul Oficial, ca obligativitatea participarii la informarea despre avantajele medierii este o reglementare neconstitutionala, intrucat reprezinta o ingradire a accesului liber la justitie.

Concret, prin Decizia nr. 266/2014, din Monitorul Oficial, Partea I, nr. 464, din 25 iunie 2014, CCR a stabilit ca sedinta de informare privind avantajele medierii nu mai este obligatorie.Prin urmare, instantele nu vor mai respinge cererile de chemare in judecata ale celor care nu se prezinta in prealabil la mediator.

Astfel, dupa cum motiveaza magistratii, in cazul in care partile vor opta pentru mediere, in scopul rezolvarii diferendelor existente intre ele, acestea se vor prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii doar in situatia in care vor considera necesara participarea la o astfel de sedinta, pentru informatii si lamuriri cu privire la avantajele medierii.

“Cu aceasta ocazie, mediatorul are obligatia sa dea orice explicatii partilor cu privire la activitatea de mediere, pentru ca acestea sa inteleaga scopul, limitele si efectele medierii, in special asupra raporturilor ce constituie obiectul conflictului”, se mentioneaza in hotararea CCR.

Care sunt efectele in practica ale deciziei CCR?

Conform noilor reglementari, participarea la sedinta de informare nu va mai reprezenta o obligatie pentru parti, ci o optiune voluntara a persoanelor interesate sa recurga la o asemenea metoda alternativa, facultativa, de solutionare a conflictelor.

Asadar, dupa cum a declarat, la solicitarea noastra, Artemiza Decis, mediator autorizat si membru in Colegiul Mediatorilor, exista in primul rand efectele strict legale, in sensul ca informarea gratuita privind avantajele medierii nu mai este obligatorie si nici declararea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata in conditiile neindeplinirii acestei prevederi.

Dar, pe langa aceste consecinte, decizia CCR si, implicit, motivarea acesteia a afectat imaginea medierii la nivelul perceptiei publice.

“Motivarea CCR ghideaza transformarea efectelor mentionate mai sus in motorul unor noi propuneri legislative, privind de aceasta data, insa, obligativitatea procedurii de mediere in anumite spete, avand ca punct de plecare modelul italian, care, pe langa obligativitatea medierii, vine si cu o istorie similara privind implicarea curtii constitutionale si declararea medierii obligatorii neconstitutionale in prima faza”, mentioneaza mediatorul.

Potrivit lui Ion Dedu, membru al Comisiei Permanente a Consiliului de Mediere, efectele deciziei CCR pe termen scurt constau intr-o scadere drastica a solicitarii de mediere a conflictelor.

“Informarea este o etapa a procedurii de mediere si nicidecum o procedura in sine. Mediatorul, prin tehnici specifice profesiei, efectueaza o analiza a conflictului si incearca sa convinga partile ca au posibilitatea de a rezolva conflictul prin dialog, comunicare  si negociere. A spune ca informarea gratuita este neconstitutionala este ca si cum ai spune ca scoala generala obligatorie este neconstitutionala”, a precizat Ion Dedu, care adauga ca decizia Curtii este corecta fata de modul cum a fost aplicata legea de unii magistrati.

Desi sedinta nu mai este obligatorie, ea ramane, totusi, o optiune pentru justitiabili. Mai mult decat atat, chiar judecatorul poate recomanda aceasta procedura in cursul procesului, daca apreciaza ca speta se preteaza medierii.

Mai precis, dupa cum a explicat Liliana Ceausescu, mediator autorizat si consultant in forumul AvocatNet.ro, unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este si Impacarea, asa ca judecatorul in respectarea acestei norme imperative, va proceda in consecinta, atat in scopul degrevarii de dosare, cat si in scopul educarii justitiabilului in vederea apelarii la calea dialogului si nu la cea a litigiului.

“Judecatorul va recomanda partilor solutionarea amiabila a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale. In tot cursul procesului, judecatorul va incerca impacarea partilor, dandu-le indrumarile necesare, potrivit legii”, se mentioneaza la art. 21 din noul Cod de procedura civila.

“Avand in vedere cele 3.337.426 de dosare existente la nivelul instantelor judecatoresti in anul 2013, consider ca fiecare profesionist, care poate avea un impact direct sau indirect ce ar conduce la cresterea calitativa a actului de justitie, are obligatia de <a pune umarul> la promovarea solutionarii amiabile a unui conflict ori litigiu”, a adaugat mediatorul contactat de noi.

Mai mult decat atat, acelasi act normativ prevede, la art. 227, urmatoarele:

Art. 227. – (1) In tot cursul procesului, judecatorul va incerca impacarea partilor, dandu-le indrumarile necesare, potrivit legii. In acest scop, el va solicita infatisarea personala a partilor, chiar daca acestea sunt reprezentate. Dispozitiile art. 241 alin. (3) sunt aplicabile.
(2) In litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere,judecatorul poate invita partile sa participe la o sedinta de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Cand considera necesar, tinand seama de circumstantele cauzei, judecatorul va recomanda partilor sa recurga la mediere, in vederea solutionarii litigiului pe cale amiabila, in orice faza a judecatii. Medierea nu este obligatorie pentru parti.
(3) In cazul in care judecatorul recomanda medierea, partile se vor prezenta la mediator, in vederea informarii lor cu privire la avantajele medierii. Dupa informare, partile decid daca accepta sau nu solutionarea litigiului prin mediere. Pana la termenul fixat de instanta, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, partile depun procesul-verbal intocmit de mediator cu privire la rezultatul sedintei de informare.

Important! Daca partile accepta recomandarea instantei de a merge la informare si mediere si nu prezinta certificatul de mediere la urmatorul termen, vor fi sanctionate cu amenda intre 100-1000 lei, conform art. 187 NCPC.

Desi NCPC stabileste cele de mai sus, Ion Dedu afirma ca ramane de vazut daca judecatorii si societatea vor dori ca medierea sa functioneze inainte ca actualii mediatori sa se reorienteze spre alte activitati, iar medierea sa ramana doar o amintire. “Personal, am multa incredere in Uniunea Europeana, care va dirija lucrurile spre dialog si comunicare. Atunci ne vom adapta si noi”, sustine reprezentantul Consiliului de Mediere.

In ceea ce priveste gratuitatea sedintei de informare privind medierea, aceasta prevedere s-a pastrat in lege, dupa cum a confirmat Artemiza Decis. Astfel, daca partile se vor prezenta la mediator, in vederea informarii lor cu privire la avantajele medierii, ele nu vor achita vreo taxa, intrucat, potrivit Legii medierii, aceasta procedura este in continuare gratuita.

Pe viitor, medierea ar putea deveni obligatorie in anumite cauze

La sfarsitul lunii iunie, Consiliul de Mediere informa ca, in urma deciziei CCR, a aprobat un program de modificare a Legii medierii nr. 192/2006.

“Consiliul de Mediere va depune toate eforturile pentru transpunerea in legislatia nationala a dispozitiilor Directivelor Europene cu privire la mediere, cu respectarea prevederilor constitutionale, astfel incat, medierea sa devina o procedura obligatorie, preluand siadaptand modelul altor tari din UE, respectiv Italia“, se precizeaza in documentul emis de institutie.

In plus, pe langa acest program anuntat de institutie, mai exista si alte propuneri de modificare a legii, dupa cum a mentionat Liliana Ceausescu.

“Exista si propuneri facute de diverse Asociatii ale mediatorilor, dar as propune sa ne limitam la programul Consiliului, intrucat sunt convinsa ca va avea si sprijinul politic necesar promovarii proiectului de lege de catre cele 2 camere, plus avizul comisiei juridice si cel al Ministerului Justitiei”, puncteaza consultantul in Forumul AvocatNet.ro.

Referitor la elaborarea unor noi reglementari in materie, Ion Dedu, a mentionat ca, recent, s-a desfasurat, la Madrid, Congresul Mondial al Mediatorilor, unde Romania a fost reprezentata de o delegatie formata din 6 membri ai Consiliului de Mediere si de cativa mediatori.

“Acolo am discutat despre urgenta de a face cateva propuneri de modificare a legii, acum , dupa motivarea Curtii, motivare care, printre altele, sugereaza si faptul ca medierea ar putea fi obligatorie in anumite cauze. Totusi, eu am un punct de vedere, conform caruia nici in Italia medierea nu este obligatorie, ci doar prima sedinta, care, practic, este tot una de informare, partile neputand fi obligate sa semneze un contract, fara de care nu se poate incepe procesul de mediere”, a atentionat specialistul.

Un precedent in acest sens exista, caci, pana la publicarea Deciziei CCR, sedinta de informare privind medierea a fost obligatorie in unele cauze specifice. Concret, Legea nr. 115/2012, care a modificat legea medierii, a introdus si un nou articol, 601, cel care prevede ca procedura prealabila instantei de judecata este obligatorie doar in unele materii.

Conform acestui articol din lege, obligativitatea participarii la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii nu priveste toate materiile in care este posibila medierea, ci este limitata expres la anumite domenii, acestea fiind urmatoarele:

  • in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor;
  • in materia dreptului familiei (neintelegerile care tin de continuarea casatoriei, partajul de bunuri comune, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la intretinerea copiilor sau orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii);
  • in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;
  • in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;
  • in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;
  • in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedurile prevazute la art. 999-1018 din Codul de procedura civila;
  • in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul.

CCR nu a considerat ca si acest articol din lege este neconstitutional, ci apreciaza ca trebuie privit din prisma efectelor declararii ca neconstitutionale a prevederilor art. 2 alin. (1) si (12) din Legea nr. 192/2006.

Cu alte cuvinte, prevederile acestui articol se aplica in continuare, insa nu ca obligativitate, ci doar daca instanta trimite partile la informare si mediere, procedura despre care am vorbit mai sus.

“Gasirea unei formule adecvate, care sa corespunda si motivarii CCR si care sa vina in sprijinul implementarii si sustinerii medierii nu este o sarcina usoara, dar sunt convinsa ca eforturile comune a mebrilor CdM, a mediatorilor si a celor care sustin procedura de mediere vor contribui la un text de lege care sa vina in sustinerea nevoilor societatii, dar si a sistemului juridic din Romania”, a declarat si Artemiza Decis referitor la schimbarile anuntate de Consiliul de Mediere.

 

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Comentarii: Lasa un comentariu

Acordul de mediere şi actele translative de proprietate pentru bunuri imobile

Acordul de mediere şi actele translative de proprietate pentru bunuri imobile

Articol de Mugur Mitroi  http://www.mugurmitroi.portalmediere.ro/?p=135#!

Acordul de mediere reprezinta inscrisul care se intocmeste la finalul procedurii de mediere in situatia stingerii unui conflict.

Inscrisul este rezultatul exclusiv al intelegerii partilor si reprezinta materializarea solutiei identificate la nivelul acordului de vointa dintre parti.

Acordul de mediere, ca rezultat al concretizarii solutiei partilor, produce efecte doar intre parti pana la transpunerea lui intr-un inscris autentic sau o hotarare judecatoreasca.
Sa luam spre analiza situatia in care doua sau mai multe parti ajung la mediator in incercarea lor de solutionare a unui conflict izvorat din confuzia interpretarii unui act de proprietate asupra unui imobil compus din teren si cladiri.
Partea A sustine ca limita proprietatii sale este incalcata de partea B pe granita dintre cele doua proprietati, partea B avand gardul despartitor pe proprietatea lui A, pe toata lungimea proprietatii, gardul fiind intrat pe proprietatea lui A cu 2 metri pe o lungime de 10 metri.
Altfel spus, B a luat din suprafata lui A 20 de metri patrati (sustinerile lui A) si, la mediere, doresc o clarificare a situatiei de fapt.
In timpul medierii, partile decid efectuarea unei expertize topo-cadastrale care sa identifice suprafetele pe starea de fapt, avand in vedere faptul ca cele doua parti aveau cele doua proprietati intabulate.
In urma realizarii expertizei, se constata ca limita proprietatii lui A corespunde cu limita din acte, iar confuzia s-a nascut din faptul ca, initial, cele doua proprietati au fost una singura, iar mostenitorii au realizat dezmembrarea dupa o intelegere initiala, in care limita de hotar era identificata de amplasarea unei fantani, limita de care nu s-a tinut cont la momentul dezmembrarii, expertul topo-cadastral numit initial in vederea intabularii proprietatilor tinand cont de impartirea in suprafete egale si fara sa aiba in vedere criteriul invocat de mostenitori (si anume fantana).
Astfel, proprietarul A avea reprezentarea ca limita de proprietate se afla pe fantana descrisa anterior, dat fiind faptul ca acesta cumparase de la mostenitori, fiind informat de aceasta limita, in timp ce proprietarul B, in momentul in care a construit gardul despartitor, a tinut cont de continutul din documente.
In timpul medierii, au clarificat aspectele descrise anterior si au decis sa realizeze o noua impartire a terenului tinand cont de fantana ca si criteriu de granituire.
In aceasta situatie, partea B trebuia sa-i vanda partii A suprafata de 20 m.p., adica o fasie de teren cu latimea de 2 metri si lungimea de 10 metri.
Aceasta fasie de teren facea parte din proprietatea lui B si partile au decis ca, in timpul medierii, sa solicite aceluiasi expert sa faca si actele necesare in vederea dezmembrarii terenului in suprafata de 20 m.p.
Expertul a realizat schita, iar partile au trecut la redactarea acordului de mediere, in care au descris cele mentionate anterior, si anume ca partea A cumpara de la partea B suprafata de teren identificata in schita efectuata de expert, platind pretul, iar partea B se obliga sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de teren, obligandu-se sa mute gardul pe cheltuiala comuna.
Aspecte identificate:
1. Acordul de mediere cuprinde o intelegere prin care se transfera dreptul de proprietate de la B la A.
2. Acordul de mediere cuprinde o intelegere de impartire a unei suprafete de teren.
3. Acordul de mediere cuprinde o intelegere cu privire la amplasarea gardului despartitor dintre cele doua proprietati pe cheltuiala celor doi in cote egale.
Daca acest acord ramane doar un inscris semnat intre cele doua parti, acesta poate produce efecte doar intre/fata de acestea, in sensul ca intelegerea se materializeaza prin deplasarea gardului pe noile hotare. Legislatia conditioneaza transferul dreptului de proprietate de intocmirea unui act solemn.

Pe mai departe, B ramane proprietar al suprafetei de teren de 20 m.p. fara sa se faca operatiunea de dezmembrare la cartea funciara si fara sa se faca scazamintele la impozit proportional cu terenul ramas.
Pe mai departe, A ramane in acte cu suprafata de teren detinuta anterior, fara sa se adauge la proprietate suprafata de teren cumparata si fara sa se majoreze impozitul corespunzator.
Pentru ca partile sa poata clarifica si situatia descrisa anterior, in sensul transferului dreptului de proprietate si efectuarii mentiunilor si la cartea funciara si pentru ca intelegerea lor sa produca efecte fata de terti, acordul de mediere trebuie sa imbrace o forma expres prevazuta de lege – forma solemna, necesara pentru a produce efectele juridice descrise.
Astfel, partile au hotarat ca acordul de mediere sa fie incuviintat la instanta de judecata si, in acest sens, au depus atat acordul de mediere, cat si expertiza efectuata in mediere, impreuna cu actele de proprietate si certificatele fiscale, pentru ca instanta sa investeasca acest acord si sa ii confere puterea unui contract de vanzare-cumparare.
Avantaje:
Partile au scutit 50% din costurile necesare pentru obtinerea unui titlu pe calea instantei de judecata, beneficiind de avantajele fiscale oferite de lege si de faptul ca onorariul mediatorului este mai redus fata de onorariile percepute la notariate.
Avantajele fiscale se aplica doar sub aspectul solicitarii de incuviintare (investire) la instanta de judecata, instanta de judecata competenta fiind cea de la sediul mediatorului sau acolo unde partile convin prin acordul de mediere.
„O.U.G. nr. 80/2013
Art. 11
(1) Alte categorii de cereri se taxeaza dupa cum urmeaza:
a) cereri prin care partile solicita instantei pronuntarea unei hotarari care sa consfinteasca intelegerea partilor, inclusiv cand este rezultata din acordul de mediere — 20 lei; in cazurile in care intelegerea sau acordul de mediere priveste transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile, la aceasta suma se adauga 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru actiunea in revendicare a bunului cu valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat ……….”
Calcul estimat:
Pentru un teren evaluat la 50 000 lei, partile datoreaza catre stat suma de 1355 lei + 750 lei = 2105 lei, taxa necesara pentru investirea instantei cu solutionarea cererii fara acord de mediere.
In cazul existentei acordului de mediere, partile platesc 50% din taxa de mai sus, adica 1052,5 la care se adauga 20 lei si onorariul mediatorului.
„O.U.G. nr. 80/2013
Art. 3 (1) Actiunile si cererile evaluabile in bani, introduse la instantele judecatoresti, se taxeaza astfel:

a) pana la valoarea de 500 lei — 8%, dar nu mai putin de 20 lei;
b) intre 501 lei si 5.000 lei — 40 lei + 7% pentru ce depaseste 500 lei;
c) intre 5.001 lei si 25.000 lei — 355 lei + 5% pentru ce depaseste 5.000 lei;
d) intre 25.001 lei si 50.000 lei — 1.355 lei + 3% pentru ce depaseste 25.000 lei;
e) intre 50.001 lei si 250.000 lei — 2.105 lei +2% pentru ce depaseste 50.000 lei;
f) peste 250.000 lei — 6.105 lei + 1% pentru ce depaseste 250.000 lei. „

Concluzie:
Acordul de mediere poate produce efecte juridice sub aspectul transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile (suprafete de teren, constructii) daca, dupa intocmire, va imbraca forma unui act solemn – forma acordata prin solicitarea de incuviintare a acordului la instanta de judecata sau solicitarea autentificarii acestuia la notar.

Mugur Mitroi,
Fondator FMMM Romania
Presedinte S.T.A.R.S.,  Presedinte U.C.M.R.

 

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Comentarii: Lasa un comentariu

CAT TE VA COSTA, DE-ACUM, INTRODUCEREA UNEI CERERI DE DIVORT?

Articol de  Mirela Oprea

Cuantumul taxei judiciare de timbru pentru introducerea unei cereri de divort a fost modificat recent, noile reglementari stabilind preturi si de 5 de ori mai mari. Afla din materialul urmator cat te va costa, de-acum, o cerere referitoare la raporturile de familie, in functie de motivele prevazute de Codul Civil.

Sistemul taxei judiciare de timbru a fost modificat substantial prin OUG nr. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 392, din 29 iunie 2013 si intrata in vigoare la data publicarii. Puteti citi mai multe despre acest subiect AICI. Actul normativ schimba intregul sistem al taxei judiciare de timbru si prevede, printre altele, taxe mult mai mari pentru anumite actiuni sau cereri.

Concret, in ceea ce priveste actiunile si cererile referitoare la raporturile de familie, taxele au crescut de peste 5 ori, astfel ca o cerere de divort costa acum intre 50 si 200 lei.  Aceasta in conditiile in care, pana la intrarea in vigoare a noilor dispozitii, cel mai mare tarif pentru introducerea unei astfel de cereri a fost de 39 lei. 

Pretul difera in functie de motivul divortului

Potrivit OUG nr. 80/2013, tarifele taxei judiciare de timbru sunt diferite, in functie de motivele divortului prevazute de Codul Civil la art. 373:

Art. 373. - Divortul poate avea loc:
a) prin acordul sotilor, la cererea ambilor soti sau a unuia dintre soti acceptata de celalalt sot;
b) atunci cand, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila;
c) la cererea unuia dintre soti, dupa o separare in fapt care a durat cel putin 2 ani;
d) la cererea aceluia dintre soti a carui stare de sanatate face imposibila continuarea casatoriei.

Astfel, in cazul in care cererea de divort este introdusa prin acordul sotilor, la cererea ambilor soti sau a unuia dintre soti acceptata de celalalt sot, taxa judiciara de timbru va fi de 200 lei.

Pretul taxei va fi de 100 lei atunci cand, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila. Tot 100 lei costa taxa pentru cererea de divort a unuia dintre soti, dupa o separare in fapt care a durat cel putin 2 ani.

Actul normativ stabileste, de asemenea, ca pentru cererea introdusa de unul dintre soti a carui stare de sanatate face imposibila continuarea casatoriei, tariful taxei judiciare de timbru va fi de 50 lei.

Acelasi tarif, 50 lei, se aplica pentru cererea privind acordarea despagubirilor sau pentru stabilirea prestatiei compensatorii.

In ceea ce priveste cererile care nu sunt accesorii unei cereri de divort si care au ca obiect stabilirea locuintei copilului, exercitarea autoritatii parintesti, stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere si educare a copiilor, dreptul parintelui sau al altor persoane decat parintii de a avea legaturi personale cu copilul, locuinta familiei, actul normativ publicat recent prevede un tarif de 20 lei pentru fiecare cerere.

Totodata, orice alta cerere neevaluabila in bani, daca nu este scutita, potrivit legii, de taxa de timbru, va costa 20 lei.


Citeste mai mult:
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_33740/Cat-te-va-costa-de-acum-introducerea-unei-cereri-de-divort-Unele-taxe-au-crescut-si-de-peste-cinci-ori.html#ixzz2Yj58mkuw
Follow us:
Avocatnetro on Facebook

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Comentarii: Lasa un comentariu

CUM SE CALCULEAZA TAXA JUDICIARA DE TIMBRU

CUM SE CALCULEAZA TAXA JUDICIARA DE TIMBRU

 

Avand in vedere modificarea cadrului legal de desfasurare a procesului civil prin adoptarea Codului de procedura civila, precum si punerea in aplicare a noilor institutii adoptate prin Codul civil Guvernul a adoptat noile taxe de timbru .

Actiunile si cererile evaluabile in bani, introduse la instantele judecatoresti, se taxeaza astfel:

a) pana la valoarea de 500 lei – 8 %, dar nu mai putin de 20 lei;
b) intre 501 lei si 5.000 lei – 40 lei + 7 % pentru ce depaseste 500 lei;

c) intre 5001 lei si 25.000 lei – 355 + 5% pentru ce depaseste 5000 lei

d) intre 25.001 lei si 50.000 lei -1355 lei + 3 % pentru ce depaseste 25.000 lei;

e) intre 50.001 lei si 250.000 lei -2105 lei +2% pentru ce depaseste 50.000 lei;

f) peste 250.000 lei – 6105 lei + 1% pentru ce depaseste 200.000 lei.

Se taxeaza potrivit in acest mod si urmatoarele categorii de actiuni:
a) in constatarea nulitatii, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial; cererea privind repunerea partilor in situatia anterioara este scutita de taxa de 
timbru daca este accesorie acestor cereri;
b) privind constatarea existentei sau inexistentei unui 
drept patrimonial;
c) prin care se solicita pronuntarea unei hotarari judecatoresti care tine loc de act autentic de instrainare a unor
bunuri imobile sau de constituire a unor drepturi reale asupra acestora.

Cererile in materia partajului judiciar se taxeaza astfel:

a) stabilirea bunurilor supuse impartelii – 3% din valoarea acestora; b) stabilirea calitatii de coproprietar si stabilirea cotei-parti ce se cuvine fiecarui coproprietar – 50 lei pentru fiecare coproprietar;
c) creante pe care coproprietarii le au unii fata de altii, nascute din starea de 
proprietatecomuna – 3% din valoarea creantelor a caror recunoastere se solicita;
d) cererea de raport – 3 % din valoarea bunurilor a caror raportare se solicita;
e) cererea de reductiune a liberalitatilor excesiv – 3 % din valoarea partii de rezerva supusa reintregirii prin reductiunea liberalitatilor;
g) cererea de 
partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia – 3 % din valoarea masei partajabile.
Daca cererile in materia partajului judiciar se formuleaza in cadrul aceleiasi actiuni, aceasta se timbreaza cu o singura taxa, de 5% din valoarea masei partajabile.
Urmatoarele cereri formulate in cursul procesului sau in legatura cu un proces se taxeaza astfel:
a) cereri de 
recuzare in materie civila – pentru fiecare participant la proces pentru care se solicita recuzarea -100 lei;
b) cereri de stramutare in materie civila -100 lei;
c) cereri de 
repunere in termen – 20 lei;
d) cereri de 
perimare – 20 lei;
e) cereri de reexaminare impotriva incheierii prin care au fost stabilite amenzile judiciare si despagubirile potrivit art. 190 din 
Codul de procedura civila – 20 lei;
f) cereri de reexaminare impotriva incheierii de anulare a cererii de chemare in judecata, formulate potrivit art. 200 alin. (4) din 
Codul de procedura civila – 20 lei;
g) cereri pentru repunerea pe rol, cand suspendarea judecarii se datoreaza partilor – 50% din taxa judiciara de 
timbrupentru cererea sau actiunea a carei judecare a fost suspendata;
h) cereri pentru refacerea inscrisurilor si a hotararilor disparute -50 lei;
i) cereri pentru eliberarea de copii simple de pe inscrisurile aflate la dosar, atunci cand sunt efectuate de catre
instanta -0,20 lei/pagina;
j) cereri pentru legalizarea de copii de pe inscrisurile aflate la dosar, pentru fiecare exemplar de copie -1 leu/pagina;
k) cereri pentru eliberarea oricaror alte certificate prin care se atesta fapte sau situatii rezultate din evidentele instantelor de judecata ori cu privire la dosarele aflate in arhiva acestora -1 leu/pagina;
l) cereri pentru eliberarea de catre instantele judecatoresti de copii de pe hotararile judecatoresti, cu mentiunea ca sunt definitive, se taxeaza cu 5 lei pentru fiecare exemplar de copie.
Taxele judiciare de 
timbru pentru unele actiuni si cereri referitoare la raporturile de familie sunt urmatoarele:
a) pentru cererea de 
divort intemeiata pe prevederile art. 373 lit. a) din Codul civil – 200 lei;
b) pentru cererea de 
divort intemeiata pe prevederile art. 373 lit. b) si c) din Codul civil – 100 lei;
c) pentru cererea de 
divort intemeiata pe prevederile art. 373 lit. d) din Codul civil – 50 lei;
d) cererea privind acordarea despagubirilor sau pentru stabilirea prestatiei compensatorii – 50 lei;
e) pentru cererile care nu sunt accesorii unei cereri de 
divort si care au ca obiect stabilirea locuintei copilului, exercitarea autoritatii parintesti, stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere si educare a copiilor, dreptul parintelui 6 sau al altor persoane decat parintii de a avea legaturi personale cu copilul, locuinta familiei – 20 lei fiecare cerere;
f) orice alta 
cerere neevaluabila in bani – 20 lei, daca nu sunt scutite, potrivit legii, de taxa de timbru.
Se taxeaza cu 20 de lei urmatoarele actiuni si cereri, inclusiv cererile pentru exercitarea cailor de atac:
a) incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractului individual de munca, orice drepturi ce decurg din raporturi de munca, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgand din executarea contractelor colective de munca si cele privind solutionarea conflictelor colective de munca, precum si executarea hotararilor pronuntate in aceste litigii;
b) raporturile de serviciu ale functionarilor publici si ale functionarilor publici cu statut special.
Actiunile formulate in domeniul drepturilor de 
autor si de inventator se taxeaza dupa cum urmeaza:
a) pentru recunoasterea dreptului de 
autor si a celor conexe, pentru constatarea incalcarii acestora si repararea prejudiciilor, inclusiv plata drepturilor de autor si a sumelor cuvenite pentru opere de arta, precum si pentru luarea oricaror masuri in scopul prevenirii producerii unor pagube iminente, pentru asigurarea repararii acestora, ori pentru restabilirea dreptului atins – 100 lei;
b) pentru recunoasterea calitatii de inventator, de 
titular de brevet, a drepturilor nascute din brevetul de inventie, din contractele de cesiune si licenta, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului – 100 lei;
In materie contraventionala
plangerea impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, precum si calea de atac impotriva hotararii pronuntate se taxeaza cu 20 lei.
Actiunile si cererile in materie de carte funciara, cand nu pun in discutie fondul dreptului, se taxeaza cu 50 lei.
Alte categorii de cereri se taxeaza dupa cum urmeaza:
a) cereri prin care partile solicita instantei pronuntarea unei hotarari care sa consfinteasca intelegerea partilor, inclusiv cand este rezultata din acordul de mediere – 20 lei; in cazurile in care intelegerea sau acordul de mediere priveste transferul dreptului de 
proprietate sau al altui drept real asupra unuia sau mai multor bunuri imobile, la aceasta suma se adauga 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru actiunea in revendicare a bunului cu valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat. In cazul in care intelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixa se adauga 50% din valoarea taxei calculate;
b) cereri in legatura cu 
masurile asiguratorii -100 lei; cand cererile au ca obiect instituirea de masuri asiguratorii asupra navelor si aeronavelor se taxeaza cu 1000 lei;
c) contestatia privind tergiversarea procesului si 
plangerea impotriva incheierii de solutionare a contestatiei – 20 lei.
Recursul impotriva hotararilor judecatoresti se taxeaza cu 100 lei daca se invoca unul sau mai multe dintre motivele prevazute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din 
Codul de procedura civila.
In cazul in care se invoca incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de 
drept material, pentru cereri si actiuni evaluabile in bani, recursul de taxeaza cu 50% din taxa datorata la suma contestata, dar nu mai putin de 100 lei; in aceeasi ipoteza, pentru cererile neevaluabile in bani, cererea de recurs se taxeaza cu 100 de lei.
Recursul 
incident si recursul provocat se taxeaza dupa regulile mai sus.
Este scutita de la plata taxei judiciare de timbru orice 
cerere pentru exercitarea unei cai de atac, ordinare si extraordinare, impotriva hotararii judecatoresti prin care a fost solutionata o actiune sau cerere scutita, potrivit legii, de taxa judiciara de timbru.

 

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Comentarii: Lasa un comentariu

CUM SE CALCULEAZA TAXA JUDICIARA DE TIMBRU , IN CAZUL INCUVIINTARII ACORDULUI DE MEDIERE

Cum se calculeaza taxa judiciara de timbru , in cazul incuviintarii Acordului de mediere

Posted on 31/08/2013 by costinaso

Mediator Dorin Ilie, juridice.ro

 Conform Legii medierii nr. 192/2006, partile care au apelat la mediere si in urma procesului de mediere au ajuns la o intelegere, transcrisa intr-un Acord de mediere, pot supune Acordul de mediere incuviintarii instantei de judecata ori autentificarii notariale.

Instanta de judecata va lua act de Acordul de mediere, va verifica daca acesta indeplindeste conditiile de legalitate, si va da o hotarare de expedient care va cuprinde exact intelegerea partilor.

Pentru incuviintarea Acordului de mediere de catre instanta de judecata partile vor trebui sa achite o taxa de timbru, special calculata conform OUG nr. 80/2013.  Prin noua Ordonanta privind taxele de timbru, cuantumul taxei se modifica substantial in beneficiul cetateanului atunci cand acesta apeleaza la mediator pentru solutionarea conflictului lui prin mediere inaintea deschiderii unui proces judiciar.

 Astfel pentru cererea de incuviintare a Acordului de mediere se va plati o taxa de timbru judiciar de doar 20 de lei. Atunci cand prin Acordul de mediere se realizeaza un transfer de proprietate ori a altui drept real, ori Acordul priveste un partaj judiciar, la aceasta taxa fixa de 20 de lei se adauga 50% din valoarea care ar fi fost platita in cazul in care conflictul se solutiona in instanta de judecata.

 Astfel articolul 11 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 dispune ca: “alte categorii de cereri se taxeaza dupa cum urmeaza: a) cereri prin care partile solicita instantei pronuntarea unei hotarari care sa consfinteasca intelegerea partilor, inclusiv cand este rezultata din acordul de mediere – 20 lei; in cazurile in care intelegerea sau acordul de mediere priveste transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile, la aceasta suma se adauga 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru actiunea in revendicare a bunului cu valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat. In cazul in care intelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixa se adauga 50% din valoarea taxei calculate potrivit art. 5.”

 Articoul 5 alin. (1)  din aceeasi Ordonanta are urmatorul enunt: “cererile in materia partajului judiciar se taxeaza astfel: a) stabilirea bunurilor supuse impartelii – 3% din valoarea acestora; b) stabilirea calitatii de coproprietar si stabilirea cotei-parti ce se cuvine fiecarui coproprietar – 50 lei pentru fiecare coproprietar; c) creante pe care coproprietarii le au unii fata de altii, nascute din starea de proprietate comuna – 3% din valoarea creantelor a caror recunoastere se solicita; d) cererea de raport – 3% din valoarea bunurilor a caror raportare se solicita; e) cererea de reductiune a liberalitatilor excesive – 3% din valoarea partii de rezerva supusa reintregirii prin reductiunea liberalitatilor; f) cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia – 3% din valoarea masei partajabile. Alin. (2) Daca cererile in materia partajului judiciar prevazute de alin. (1) se formuleaza in cadrul aceleiasi actiuni, aceasta se taxeaza cu o singura taxa de 5% din valoarea masei partajabile.”

 Pentru cauzele de pe rolul instantelor, dispozitiile privind medierea raman aplicabile asa cum sunt stabilite in Legea Medierii nr. 192/2006 la articolele 61-63. In acest sens, partile dintr-un proces pot oricand apela la medierea litigiului, judecatorul luand act de vointa lor si dispunand suspendarea cauzei pana la finalizarea procesului de mediere.

Mai mult decat atat, judecatorul, in baza rolului sau activ, atunci cand pe parcursul procesului considera ca partile au o anumita disponibilitate spre o solutionare amiabila, le poate invita pe acestea sa participe la o sedinta de informare privind medierea. Acestea, dupa contactarea mediatorului si parcurgerea sedintei de informare, decid daca isi solutioneaza litigiul prin mediere, ori se intorc in faza judiciara a procesului.

 O situatie aparte exista in ceea ce priveste taxele de timbru ce trebuie platite atunci cand Acordul de mediere priveste un litigiu pe rolul instantelor de judecata. In acest sens, art. 63 alin. (1) din Legea Medierii dispune ca: in cazul in care litigiul a fost solutionat pe calea medierii, instanta va pronunta, la cererea partilor, cu respectarea conditiilor legale, o hotarare. Dispozitiile art. 438-441 din Legea nr. 134/2010, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicandu-se in mod corespunzator. Alin. (2) dispune ca: odata cu pronuntarea hotararii, instanta va dispune, la cererea partii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru, platita pentru investirea acesteia, cu exceptia cazurilor in care conflictul solutionat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate, constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, partaje sau cauze succesorale (2^1). Instanta de judecata nu va dispune restituirea taxei judiciare de timbru platite pentru investirea acesteia, in cazul in care conflictul solutionat este legat de o cauza succesorala pentru care nu s-a eliberat certificat de mostenitor.

 Asadar, in cazul incuviintarii Acordurilor de mediere ce privesc litigiile de pe rolul instantelor taxele de timbru se returneaza partilor din litigiu, cu exceptia Acordurilor de mediere ce privesc transferul drepturilor de proprietate, constituirea de drepturi reale imobiliare, cauze si partaje succesorale.

 Oferirea de catre stat a unor avantaje substantiale financiare in ceea ce priveste taxele de timbru la incuviintarea Acordului de mediere este o incurajare a cetatenilor pentru solutionarea conflictelor prin mediere, extrajudiciar. Pe langa aceste beneficii financiare majore, avantajul sedintei de informare privind medierea, sedinta care este gratuita, vine sa ajute cetatenii sa isi solutioneze disputele prin mediere, prin dialog si negociere, economisind timp, bani, cautand si analizand solutii multumitoare impreuna cu mediatorul.

 Contactul cu mediatorul din etapa de informare privind medierea va ajuta partile sa aleaga, in cunostinta de cauza, calea judiciara, ori calea medierii – cu mult mai avantajoasa. In acest context, accesul la justitie se face incepand cu 01.08.2013 prin poarta medierii.         

Mediator, Dorin Ilie, juridice.ro

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Comentarii: Lasa un comentariu

despre soluționarea conflictelor de dreptul consumului

Alina Gorghiu – deputat despre soluționarea conflictelor de dreptul consumului

Am să vă prezint doar câteva aspecte cu privire la soluționarea conflictelor de dreptul consumului la nivelul Uniunii Europene, după care voi încerca să vă ofer câteva lămuriri cu privire la discuțiile din ultimele zile privitoare la modificările aduse Legii medierii, pentru că sunt convinsă că este un subiect care ne preocupă pe toți.

Alina Gorghiu, deputat

După cum sunt convinsă că știți, Directiva 2008/52/CE prevede faptul că această directivă nu se aplică „negocierilor precontractuale și nici procedurilor cvasijudiciare, precum anumite sisteme de conciliere judiciară, sisteme de soluționare a plângerilor consumatorilor, arbitrajul și deciziile experților, sau procedurilor în cadrul cărora persoanele sau organele care conduc procedura emit o recomandare oficială, ce poate fi obligatorie sau nu, privind soluționarea litigiului.” (par. 11 din preambul).

De asemenea par. 18 din preambulul acestei directive atrage atenția că „în domeniul protecției consumatorului, Comisia a adoptat o recomandare1care stabilește criteriile minime de calitate pe care organele extrajudiciare implicate în soluționarea amiabilă a litigiilor consumatorilor ar trebui să le ofere justițiabililor. Orice mediator sau organism care intră în domeniul de aplicare al acestei recomandări ar trebui încurajat să îi respecte principiile. Pentru a facilita diseminarea informațiilor referitoare la astfel de organisme, Comisia ar trebui să înființeze o bază de date cu sistemele extrajudiciare pe care statele membre le consideră conforme cu principiile recomandării menționate.”

Dacă analizăm directiva SAL, adoptată de Parlamentul European în luna martie a acestui an, observăm faptul că realizarea platformei SOL reprezintă un pas important în crearea unei baze de date cu privire la entitățile furnizoare de metode de Soluționare Alternativă a Litigiilor, relevantă pentru întreg teritoriul Uniunii Europene.

Pornind de la faptul că aceste directive încurajează soluționarea alternativă a litigiilor de dreptul consumului, fără însă a susține doar medierea ca metodă de soluționare a conflictelor, observăm la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene o serie de diferențe în ceea ce privește soluționarea litigiilor de dreptul consumului.

Astfel, avem pe de-o parte state în care medierea este utilizată pe scară largă în soluționarea conflictelor (Grecia, Portugalia, Polonia) și state în care este interzisă realizarea de medieri de către alte persoane decât reprezentanții instituțiilor care au ca rol protecția consumatorilor (Spania).

În Grecia, o primă iniţiativă, în materia protecţiei drepturilor consumatorilor, a fost Legea nr. 2251/1994 ce prevedea crearea unei Comisii de mediere la nivelul fiecărei prefecturi, pentru a rezolva, pe cale amiabilă, litigiile între producători/furnizori şi consumatori.

De asemenea, în domeniul bancar, a fost înfiinţată, în martie 1999, instituţia Mediatorului Bancar de către Uniunea Băncilor Elene: autoritate independentă pentru soluţionarea litigiilor dintre bănci şi clienţi (persoane fizice).

În domeniul dreptului comercial, Avocatul Poporului pentru protecţia consumatorilor este o autoritate independentă pentru protecţiadrepturilor consumatorilor. Rolul acestuia este de a media, gratuit şi de a soluţiona litigiile între consumatori şi furnizori, asigurându-se că nicio procedură judiciară nu are loc în paralel.

Ulterior, prin adoptarea Legii nr. 3898 / 2010, a fost implementată Directiva UE privind medierea. Potrivit acestei legi, părțile potrecurge la mediere doar dacă ca se referă la drepturi și obligații care derivă din: litigii privind cereri cu valoare redusă, dispute privind protecția consumatorilor, unele litigii de dreptul familiei, litigii comerciale. Utilizarea medierii depinde de inițiativa părților și constituie o procedură strict privată de soluționare a litigiilor. Scopul principal al introducerii medierii în Grecia a fost de adecongestiona instanțele judecătoreşti.

În Portugalia, pentru litigiile de consum, există Legea nr. 24 din 31 iulie 1996 şi Decretul n. 146 din 4 mai 1999 care a reglementat activitatea Centrelor de rezolvare extrajuridiciară a conflictelor de consum, care trebuie să fie înscrise pe lângă Institutul Consumatorului.

Medierea în materia protecţiei consumatorilor este un proces utilizat pe scară largă în Portugalia. În anul 1989, în Portugalia, a fost creat primul centru de arbitraj al conflictelor de consum a oraşului Lisabona; din 1995 acest centru a soluţionat 70% din cazuri prin mediere. Acest tip de centre de arbitraj există de asemenea la Coimbra şi Porto.

De asemenea, există un organism guvernamental centralizat responsabil de reglementarea activităţilor de mediere – Oficiul pentru rezolvarea alternativă a litigiilor sau GRAL (Gabinete para a Resolução Alternativa de Litígios). Site-ul acestei instituții furnizează majoritatea informaţiilor referitoare la serviciile de mediere publică, cât şi cu privire la alte metode de rezolvare alternativă a litigiilor, fără însă a furniza informații legate de modul de găsire a unui mediator. În ceea ce privește medierea civilă şi comercială, aceasta are loc ca parte a unui proces judiciar în cadrul Curţilor de Pace (Julgados de Paz).

În ceea ce privește Polonia, aceasta a fost unul dintre primele state membre ale UE care a adoptat o legislație detaliată și completă asupra medierii în materie civilă și comercială prin Legea din 28 iulie 2005, care a modificat Codul de procedură civilă și a introdus medierea ca o parte separată a Codului. Legea medierii a intrat în vigoare la 10 decembrie 2005.

În privinţa drepturilor consumatorilor, Oficiul pentru Concurență și Protecția Consumatorilor (UOKiK) este un organism central guvernamental responsabil pentru punerea în aplicare a politicii de protecție a consumatorilor și acționează în interes public. Aceasta inițiază procedurile administrative privind încălcarea intereselor colective ale consumatorilor. Astfel de practici sunt definite ca fiind activități ilegale ale unui comerciant din care rezultă un pericol pentru interesele consumatorilor.

Tot în acest sens, există o rețea de instanțe de arbitraj pentru litigiile de consum funcționează la nivelul fiecărui Voievodat în cadrulInspectoratelor de Inspecţie comerciala. În prezent, există 16 curţi de de arbitraj pentru litigii de consum cu 15 filiale. Alte instituții cu atribuţii de tip ADR sunt: Ombudsmanul bancar, Ombudsmanul pentru asigurări, Curtea de Arbitraj de pe lângă Oficiul de comunicații electronice, Ombudsmanul de pe lângă Oficiul de Reglementare a Energiei.

Oficiul Concurenței și Protecția Consumatorilor cooperează cu Ombudsmani municipali pentru consumatori și cu organizațiile non-guvernamentale de consum co-finanțate de la bugetul de stat (Federația de consum, Asociația consumatorilor polonezi) care oferă asistență juridică gratuită în cazuri individuale. Oficiul acordă fonduri pentru ONG-uri pentru îndeplinirea sarcinilor publice, al căror scop este de a promova și a proteja drepturile consumatorilor. Un consumator care solicită repararea prejudiciului / pretenții poate obține asistență juridică gratuită de la un ombudsman local sau o organizație non-guvernamentală a consumatorilor, poate alege medierea sau arbitrajul (ADR – Alternative Dispute Resolution) sau depune o acțiune în instanță.

În Finlanda, medierea se foloseşte cel mai frecvent în cazul litigiilor civile, în special în cauze civile minore. Cu toate acestea, nu toate litigiile civile trebuie supuse medierii de pe lângă instanţele judecătoreşti. Litigiile legate de protecţia consumatorilor, de exemplu, pot fi soluţionate de către un consilier în materie de protecţia consumatorilor şi de către Consiliul pentru Reclamaţiile Consumatorilor.

În Cipru, în cazul unui litigiu între furnizorul de servicii și consumator, acesta din urmă se poate adresa Serviciului pentru concurenţă şi protecţia consumatorului, dar trebuie menționat că, în general, organismele responsabile pentru rezolvarea problemelor de această natură, în cazul în care nu sunt soluționate prin mecanisme de tip ADR, sunt instanțele de judecată districtuale. Serviciul a stabilit o procedură desoluționare extrajudiciară a litigiilor de consum pe baza procedurilor alternative de soluționare a litigiilor – ADR). Acest mecanism se referă lalitigiile de consum, care sunt rezultate în urma achizițiilor de bunuri sau prestării de servicii, al căror cost nu depășește 3000 euro (excluzândeventualele cheltuieli suplimentare și dobânzi). De asemenea, consumatorii pot cere asistență de la cele două organizații naționale ale consumatorilor. Acestea sunt: Asociaţia consumatorilor şi Uniunea consumatorilor pentru calitatea vieţii.

În Ungaria, medierea a fost introdusă inițial prin Legea CLV din 1997, numai pentru anumite domenii (protecția consumatorilor, servicii medicale). Această lege prevede înființarea unor organisme de consiliere pe lângă Camerele de Comerţ regionale, însărcinate cu rezolvarea disputelor privind calitatea şi siguranţa bunurilor şi serviciilor, răspunderea producătorului, încheierea şi executarea contractelor etc. Primareglementare generală a fost Legea LV/2002, care constituie cadrul legal pentru mediere.

Directiva 2008/52/CE a fost transpusă în Ungaria, în anul 2009. Începând din acel an, au fost introduse prevederi referitoare la formarea profesională a mediatorilor, caracterul executoriu al acordurilor de mediere, acordurile dobândind caracter executoriu prin pronunțarea unei hotărâri de către o instanță de judecată, iar reformele vizează consolidarea în continuare a medierii ca o alternativă la procedurile judiciare. Medierea poate fi realizată și prin intermediul videoconferințelor.

În Spania, art. 2 din Legea nr. 5/2012privind medierea în cazurile civile şi comerciale, interzice în mod expres medierea litigiilor de consum, a conflictelor de muncă, a litigiilor de drept penal, precum şi speţe privitoare la administraţia publică. Medierea litigiilor de dreptul consumului este de competența exclusivă a administraţiei publice, prin intermediul Institutului Naţional al Consumatorilor. Nimeni, în afara statului, nu poate oferi servicii ADR în domeniul protecţiei consumatorilor. Serviciile sunt gratuite atât pentru consumatori, cât şi pentru comercianţi deopotrivă.

De asemenea, la nivelul comunităţilor autonome (ex: Catalunia, Aragon etc.) există organisme abilitate pentru soluţionarea conflictelor între consumatori şi producători / furnizori.

În plus, consumatorii au la dispoziţie posibilitatea de a se adresa oficiilor pentru protecţia consumatorului în cazul unor reclamaţii pentru achiziţionarea de produse defecte.

În Italia și Slovacia medierea litigiilor de dreptul consumului este permisă, fiind reglementată de cadrul general în domeniul medierii, în timp ce în Lituania soluționarea litigiilor de dreptul consumului se realizează de Autoritatea de protecție a drepturilor consumatorilor, aceasta fiindeste singura entitate de tip SAL recunoscută de Comisia Europenă.

În Lituania, există și alte instituții competente în soluționarea litigiilor dintre firme și consumatori, în sectoare specifice: Autoritatea de Reglementare în Comunicații, Inspectoratul de Stat pentru Energie în cadrul Ministerului Economiei, Comisia Națională de Control pentru Prețuri și energie, Banca Lituaniei, precum și alte instituții, în cazurile prevăzute de lege.

Procedura ADR este o procedură de informare în care părțile sunt rugate să prezinte toate documentele necesare pentru anchetă. În unele cazuri, părțile sunt invitate la o audiere a cazului, condusă de Autoritatea de protecție a drepturilor consumatorilor, în scopul de a identifica problemele sesizate.

Deciziile adoptate de Autoritatea de protecție a drepturilor consumatorilor nu sunt obligatorii, iar comercianți și furnizori de servicii care nu se conformează cu deciziile respective sunt meţionaţi pe o listă pe site-ul oficial al autorității de stat.

În România, Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediatori prevede în mod expres posibilitatea soluționării litigiilor de dreptul consumului prin mediere (Art. 2 alin. 2), mai mult, după cum sunt sigură că știți, art. 60 ind. 1 alin. 1 lit. a) din aceeași lege prevede obligativitatea participării părților la ședința de informare cu privire la mediere.

Am tot vorbit pe parcursul acestei conferințe despre litigii de dreptul consumului, despre consumatori și profesioniști. Însă se pune următoarea întrebare: la ce litigii ne referim atunci când vorbim despre un litigiu de dreptul consumului? În esență vorbim despre litigii civile, cărora li se aplică regulile speciale în materia dreptului consumului. Deci despre litigiile în care părți sunt o consumatorul și profesionistul.

În România, definiția consumatorului reiese din o serie de acte normative (Legea 296/2004 privind Codul consumului, OG 21/1992, Legea 193/2000), acesta fiind definit ca fiind orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale)
Art. 3 alin. (2)-(3) NCC arată că este profesionist cel ce exploatează o întreprindere, exploatarea întreprinderii fiind exercițiul sistematic al oricărui tip de activitate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii, cu sau fără scop „lucrativ”.

Așadar, sunt profesioniști atât titularii întreprinderilor de tip comercial clasic, așa cum îi cunoșteam până acum (adică societățile comerciale, regiile, organizațiile cooperatiste, comercianții-persoană fizică), cât și persoanele care exercită profesii liberale sau reglementate (medici, ziariști, avocați, notari), precum și instituțiile publice (spitale, universități, teatre) și organizații non-guvernamentale (fundații, asociații, cluburi sportive, culte religioase).

Această terminologie nu este cu mult diferită față de cea folosită în celelalte state membre ale Uniunii Europene, exceptând poate Franța, unde le este recunoscută calitatea de consumatori (neprofesioniști) și persoanelor juridice care contractează cu un specialist în domeniul care a făcut obiectul contractului încheiat de părți.

Exemple de litigii de dreptul consumului care pot fi soluționate prin mediere:

  •  refuzul agentilor economici de a primi sau de a înlocui bunurile defecte achizitionate sau de a restitui contravaloarea bunurilor respective consumatorilor;
  •  înscrierea în contractul de achiziţie a unor clauze abuzive ce au consecinţe păgubitoare pentru consumatori.
  •  nerespectarea clauzelor contractuale, fapt ce determină cauzarea unor prejudicii pentru consumatori.
  •  vânzarea de către agenţii economici de produse cu lipsuri la gramaj sau metraj.
  •  încălcarea unor drepturi pe care legile interne sau cele comunitare le prevăd cu privire la protecţia consumatorului.
  •   vânzarea de către agenţii economici a unor produse cu etichete false, care îl induc în eroare pe consumator, cauzându-se astfel multiple prejudicii acestuia, etc.

Si fiindcă am menționat posibilitatea soluționării litigiilor referitoare la clauzele abuzive, probabil sunteți la curent cu faptul că prin legea de aprobare a OUG 4/2013 (Legea 214/2013) a fost amânată intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii 193/2000 privind clauzele abuzive. Mă refer la acele modificări, realizate prin OUG 4/2013 (care trebuiau să intre în vigoare la 1 iulie) care urmăresc extinderea efectelor unei hotărâri judecătorești de declarare ca abuzive a unor clauze din contractele de adeziune propuse de un profesionist, la toate contractele de adeziune încheiate de acel profesionist. Amânarea intrării în vigoare a acestei modificări, pentru luna octombrie s-a datorat necesității de a realiza unele studii de impact asupra sistemului financiar. Cele mai multe procese referitoare la clauze abuzive se referă la bănci.

Fără a aborda în detaliu tema clauzelor abuzive, vreau să vă spun doar că există numeroase țări în Europa în care litigiile privitoare la clauzele abuzive se soluționează prin mediere (as aminti Letonia, Luxemburg) și în multe state declararea ca abuzive a anumitor clauze atrage la rândul ei interdicția de a mai fi folosite de profesioniști în alte contracte (de exemplu Polonia, Spania).

Revenind la problema modificărilor aduse Legii 192/2006, prin Legea 214/2013 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative conexe.

În data de 20 iunie, fără a figura pe ordinea de zi a ședinței Comisiei Juridice de la Camera Deputaților, fără un aviz de la Consiliul de Mediere sau Ministerul Justiției, fără un aviz din partea CSM, probabil la presiunile unor avocați și notari, unii colegi din comisie s-au grăbit să treacă următoarele amendamente:

  • Pentru Plx 37/2013 de aprobare a OUG 90/2012 a fost adoptat amendamentul prin care notarii și avocații cu o vechime de 5 ani în profesie, calculată de la data promovării examenului de definitivat, pot desfășura toate atribuţiile specifice unui mediator. Acest proiect a fost retrimis la Comisia juridică.
  •  Pentru Plx 88/2013 de aprobare a OUG 4/2013 (devenită Legea 214/2013) a fost adoptat amendamentul potrivit căruia „efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizată de catre judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atestă in scris”

Din punctul meu de vedere, intrarea în vigoare a Legii 214/2013 reprezintă un regres și contravine scopului adoptării Legii 115/2012, care a fost ulterior modificată de OUG 90/2012. Scopul Legii 115/2012 a fost familiarizarea cetățenilor cu medierea, ca mijloc de soluționare alternativă a conflictelor și pe cale de consecință degrevarea instanțelor de numărul ridicat al litigiilor.

Ședința de informare cu privire la mediere face parte din procedura de mediere și reprezintă o etapă prealabilă încheierii contractului de mediere, similar informării prealabile și consilierii din materia contractelor de consum. Altfel spus, informarea nu se face doar de dragul informării, ci pentru ca persoanele să accepte, prin încheierea contractului de mediere, în cunoștință de cauză, participarea la ședința de mediere.

Informarea de către mediator se realizează în continuare ca fază prealabilă încheierii contractului de mediere, indiferent că discutăm de ipoteza medierii extrajudiciare voluntare, „medierea obligatorie” sau medierea delegată de judecător.

Vom ajunge deci în ipoteza aberantă ca persoana care a fost informată de avocat (potrivit noilor prevederi) să fie informată din nou de mediator, ca fază prealabilă încheierii acordului de mediere, deoarece mediatorul nu poate realiza medierea fără informarea părților.

Părerea mea este că aceste modificări intră în contradicție cu celelalte reglementări din Legea 192/2006 și cu prevederile Directivei 2008/52/CE, care impune respectarea unor standarde de calitate în domeniul medierii și asigurarea confidențialității procedurii de mediere. După cum am zis, informarea se face în condițiile Legii 192/2006 și nu are legătură cu posibilitatea instanței de a recomanda medierea. În condițiile acestea, practic, o parte din procedura medierii este realizată de notari, avocați, consilieri juridici, judecători, fără ca aceștia să poată fi sancționați de Consiliul de mediere pentru calitatea activității prestate.

Legea este și discriminatorie, deoarece alte profesii liberale (medici, arhitecți, experți, arbitri) trebuie să dobândească și calitatea de mediatori ca să poată realiza informarea, în timp ce consilierii juridici, avocații, notarii pot să realizeze această informare fără nicio altă formalitate. În condițiile în care este unanim acceptat în România, dar și la nivel internațional, faptul că profesia de mediator nu este o profesie juridică și ținând cont că deși trebuie să ai 10 ani experiență în domeniul juridic pentru a deveni arbitru, aceștia nu pot realiza informări cu privire la mediere, mă întreb care este criteriul care a fost avut în vedere în momentul în care s-a stabilit aria persoanelor care pot realiza ședința de informare ?

O altă problemă care trebuie ridicată, este în opinia mea, dacă judecătorul sau procurorul poate realiza o ședință de informare, așa cum este aceasta prevăzută de Legea 192/2006, fără riscul de a se antepronunța și dacă această activitate este compatibilă cu specificul acestor profesii. Informarea prealabilă medierii poate avea loc și cu fiecare parte separat, tocmai pentru că nu este o informare cu caracter general ci cu aplicație pe speța respectivă. În condițiile în care una din regulile procesului civil este contradictorialitatea, am serioase îndoieli că judecătorii vor putea realiza aceste informări.

Aspectele privitoare la asigurarea calității procesului de mediere, la caracterul discriminator al acestor prevederi, sunt aplicabile și în ceea ce privește Plx 37/2013 de aprobare a OUG 90/2013 , deoarece nu există niciun criteriu obiectiv care să stea la baza selecției acestor două profesii (notar, avocat cu 5 ani vechime calculat de la definitivat) ca fiind profesii care pot deveni de drept mediatori. De asemenea este ilogic ca avocat sau notar să ai toate drepturile mediatorului dar să nu răspunzi în fața nimănui. Deci ca mediator să poți fi exclus din profesie de Consiliul de Mediere, dar ca notar sau avocat să nu poți fi exclus din profesie deoarece sancțiunile aplicabile acestor profesii sunt prevăzute în legile de organizare a acestor profesii, iar aceste legi nu prevăd sancțiuni pentru activitatea de mediere.

În final, vreau să vă spun că voi face tot ce îmi stă în putință ca amendamentul privitor la posibilitatea notarilor și a avocaților de a deveni de drept mediatori să nu fie adoptat nici în comisie și nici în plen și voi lupta pentru abrogarea modificărilor aduse Legii 192/2006, de Legea 214/2013.

Alina Gorghiu, deputat

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Comentarii: Lasa un comentariu

De la 1 august unele acţiuni în justiţie sunt inadmisibile fără informarea despre mediere

De la 1 august unele acţiuni în justiţie sunt inadmisibile fără informarea despre mediere

Posted on 31/07/2013 by costinaso

Sedinta de informare obligatorie privind avantajele medierii a fost introdusa prin legea nr. 115/2012 si apoi a devenit o conditie de admisibilitate a acţiunii  incepand cu 15 februarie 2013, potrivit OUG 90/2012.

 Scopul informarii este ca sa se aduca la cunostinta partilor avantajele, efectele, regulile si limitele medierii adaptat la situatia lor concreta, astfel încât părţile să aleagă în cunoştinţă de cauză dacă apelează la mediere sau justiţie pentru soluţionarea conflictului. Alegerea medierii poate duce la degrevarea instantelor de multe procese prin reducerea numarului de dosare, reducerea cheltuielilor cu justiţia, creşterea calităţii actului de justiţie prin faptul ca judecatorii vor avea mai mult timp pentru studiul dosarelor, legislatiei, pentru dezbateri şi luarea unei hotărâri. Această măsură s-a luat în extremis, pentru că de peste 6 ani campaniile de informare publică privind medierea initiate şi suportate de mediatori nu şi-au atins scopul, apelarea la mediere fiind destul de rară în lipsa unei sancţiuni judiciare. De retinut ca aceasta masura priveste doar informarea despre mediere pentru ca medierea propriu-zisă rămâne voluntară, la alegerea părţilor.

Conform prevederilor legale, pana la data de 1 august, cei care refuzau sa se prezinte la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii puteau fi  sanctionati doar cu amenzi potrivit dispozitiilor art.187 alin.1 pct.1 lit. f) din Noul Cod de Procedura Civila, în valoare de la 100 lei la 1000 lei.

Incepand de la 1 august insă, cei care vor sa inceapa un proces sunt obligati sa participe la sedinta de informare, in caz contrar cererea lor de chemare in judecata fiind respinsa.

Un alt act normativ in domeniu, OUG nr. 4/2013, Art. III., prevede ca dispozitiile referitoare la sanctiunea inadmisibilitatii se aplica numai proceselor incepute dupa data de 1 august 2013.

Reclamantul este obligat sa participe la sedinta de informare, in vreme ce paratul este invitat, de catre reclamant, sa o faca, insa pentru el nu exista decat sanctiunea amenzii daca intr-un proces deja in desfasurare, judecatorul i-a recomandat sa participe la o sedinta de informare conform art. 227 Cod Procedura Civila, paratul a acceptat si apoi nu s-a prezentat la informare.

“Art. 2. -(1) Daca legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind medierea, inclusiv dupa declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe aceasta cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penala, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Dispoziţiile art. 182 alin. (1) pct. 1 lit. e) din C.pr. civilă rămân aplicabile în mod corespunzator.”

După 4 luni de zile de la intrarea în vigoare s-a considerat că această dispoziţie legală dacă nu este corelată cu aplicarea unei sancţiuni procedurale nu va avea efectul scontat şi atunci s-a modificat din nou legea prin O.U.G. 90/ 16.12.2012 publicată în M.Of.R. nr. 878 din 21.12.2012:

„La articolul 2, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins: “(1^1) Dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Daca una dintre parti refuza in scris participarea la sedinta de informare, nu raspunde invitatiei prevazute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezinta la data fixata pentru sedinta de informare, se intocmeste un proces-verbal, care se depune la dosarul instantei.

(1^2) Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop, pentru litigiile în materie prevăzute de art. 60^1 (1) lit. a)-f).”

Sedinta de informare gratuita

Legea nr. 115/2012 stabileste ca sedinta de informare este gratuita: “Pentru activitatea de informare si consiliere a partilor cu privire la procedura medierii si avantajele acesteia, indeplinita potrivit legii anterior incheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu”.

Legea 214 /28.06.2013 pentru aprobarea OUG nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe publicată în Monitorul Oficial nr. 388 din 28.06.2013, modifică şi Legea 192/2006 la art. 2^1 introducând două noi alineate la art. 2:

“(1^3) Efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atesta în scris.

(1^4) Serviciile prestate conform dispoziţiilor alin. (1) şi (1^1) sunt gratuite, neputându-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferent de titlul cu care s-ar putea solicita.”

Informarea se poate realiza in intalniri comune sau individuale, in functie de optiunea partilor si de decizia mediatorului, care va avea in vedere elementele particulare ale conflictului.

Dovada participarii la sedinta de informare

Conform dispozitiilor in vigoare, dovada participarii la sedinta de informare se va face printr-un certificat de informare (vezi aici model) eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Certificatul de informare trebuie semnat de mediator si de partile participante la sedinta de informare, iar eliberarea documentului se va face numai dupa semnarea lui de catre mediator si toate partile conflictului independent de sustinerea informarii in comun sau individual, se precizeaza in ghidul pus la dispozitie de Consiliul de Mediere. Certificatul se elibereaza intr-un numar de exemplare originale egal cu numarul partilor informate plus unul pentru arhiva formei de exercitare a profesiei.

In cazul in care una dintre parti refuza in scris participarea la sedinta de informare ori nu se prezinta la data fixata pentru sedinta de informare, mediatorul nu va elibera certificatul de informare, ci va intocmi un proces-verbal, care se depune la dosarul instantei.

Dupa aceasta sedinta de informare, urmeaza fie procedura propriu-zisa de mediere (semnarea acordului de mediere intre parti si mediator, urmata de derularea propriu-zisa a procedurii), fie sesizarea instantei de judecata de catre reclamant.

Cine realizeaza informarea?

Prevederile legale stabilesc ca partile au libertatea sa-si aleaga mediatorul, sursa oficiala pentru alegerea mediatorului fiind tabloul mediatorilor autorizati intocmit de Consiliul de Mediere, publicat AICI.

Recent, insa, dispozitiile in domeniu au fost modificate. Mai precis, de la inceputul lunii iulie, sedinta de informare privind medierea poate fi realizata si de judecatori, procurori, consilieri juridici, avocati si notari, desi pana acum doar mediatorul era autorizat sa sustina aceasta procedura.

Efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizata de catre judecator, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz in care aceasta se atesta in scris”, se precizeaza in alin. 1^3 de modificare a art. 2 prin Legea nr. 214/2013 pentru aprobarea OUG nr. 4/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 388 din 28 iunie 2013.

Care sunt cazurile în care informarea despre mediere este obligatory înaintea deschiderii unui proces?

      ART. 60^1*) (1) În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluţionare a conflictelor, părţile şi/sau partea interesată, după caz, sunt ţinute să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii:

    a) în domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;

    b) în materia dreptului familiei, în situaţiile prevăzute la art. 64;

    c) în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;

    d) în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;

    e) în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;

#M6  f) în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013 – 1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025 – 1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

    g) în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima îşi exprimă consimţământul de a participa la şedinţa de informare împreună cu făptuitorul; dacă victima refuză să participe împreună cu făptuitorul, şedinţa de informare se desfăşoară separat.

     Art.  60^2 (1) Procedura de informare, incluzând şi formalităţile pentru convocarea părţilor, nu poate depăşi 15 zile calendaristice. Prevederile art. 2.532 pct. 7 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, sunt aplicabile în mod corespunzător.

    (2) Acceptarea participării sau participarea la şedinţa de informare nu constituie o recunoaştere a dreptului ce ar face obiectul litigiului şi nu întrerupe cursul prescripţiei.

 

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Comentarii: Lasa un comentariu

Profesioniştii îşi pot rezolva litigiile dintre ei şi cu statul, prin mediere

Posted on 22/06/2013 by costinaso

Încă o lege care vrea să îmbunătăţească lumea afacerilor! Prin legea nr. 72 / 2013  au fost reglementate raporturile dintre profesionişti şi dintre aceştia şi instituţiile publice, iar litigiile apărute între aceştia ar putea fi soluţionate mai rapid, confidenţial, convenabil prin mediere. Că doar vorba ceea: obrazul subţire cu MEDIERE se ţine! 
Din păcate, şi autorităţile contractante sunt rău-platnice, falimentând multe firme în ultimii ani. În substrat, aceasta lege uşureaza de fapt executarea obligaţiilor de plată ale statului în favoarea profesioniştilor. Altfel apare falimentul public!
Prezentăm cele mai importante măsuri pentru combaterea întarzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultate din contractele încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, prevederi stabilite prin Legea nr. 72/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 182/2.04.2013.

Aplicabilitate
Prevederile acestui act normative se aplica creantelor certe, lichide si exigibile, constand in obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract incheiat intre profesionisti sau intre acestia si o autoritate contractanta, contractul avand ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii, inclusiv proiectarea si executia lucrarilor publice, a cladirilor si a lucrarilor de constructii civile.
Nu sunt incluse in sfera de aplicare creantele inscrise la masa credala in cadrul unei proceduri de insolventa si creantele ce fac obiectul unui mandat ad-hoc, concordat preventiv ori al unei intelegeri incheiate ca urmare a unei negocieri extrajudiciare de restructurare a datoriilor unei societati precum si contractele incheiate intre profesionisti si consumatori.
Definitii
Prin profesionist se intelege orice persoana fizica sau juridica care exploateaza o intreprindere cu scop lucrativ.
Prin autoritate contractanta se intelege:
a) orice autoritate publica a statului roman, care actioneaza la nivel central, regional sau local;
b) orice organism de drept public, altul decat cel prevazut mai sus, cu personalitate juridica, care a fost infiintat pentru a satisface nevoi de interes general, fara scop lucrativ, si care se afla in cel putin una dintre urmatoarele situatii:
- este finantat, in majoritate, de catre o autoritate contractanta, astfel cum este definita la litera a) sau de catre alt organism de drept public;
- se afla in subordinea sau este supus controlului unei autoritati contractante, astfel cum este definita la lit. a), sau unui alt organism de drept public;
- in componenta consiliului de administratie ori, dupa caz, a consiliului de supraveghere si directoratului, mai mult de jumatate din numarul membrilor sunt numiti de catre o autoritate contractanta, astfel cum este definita la lit. a), sau de catre alt organism de drept public;
c) orice asociere formata de una sau mai multe autoritati contractante dintre cele prevazute la lit. a) sau b).
Contracte intre profesionisti
In raporturile dintre profesionisti, creanta constand in pretul bunurilor livrate sau tariful serviciilor prestate produce dobanzi penalizatoare in cazul in care creditorul, inclusiv subcontractatii acestuia, si-au indeplinit obligatiile contractuale si acesta nu a primit suma datorata la scadenta, cu exceptia cazului in care debitorului nu ii este imputabila intarzierea.
Dobanda penalizatoare curge de la scadenta pana la momentul platii, in conditiile dispozitiilor art. 1.535 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicata, cu modificarile ulterioare.
Daca termenul de plata nu a fost prevazut in contract, dobanda penalizatoare curge de la urmatoarele termene:
- dupa 30 de zile calendaristice de la data primirii de catre debitor a facturii sau a oricarei altei asemenea cereri echivalente de plata;
- daca data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plata este incerta sau anterioara primirii bunurilor sau prestarii serviciilor, dupa 30 de zile calendaristice de la receptia marfurilor sau prestarea serviciilor;
- daca legea sau contractul stabileste o procedura de receptie ori de verificare, permitand certificarea conformitatii marfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori cererea echivalenta de plata la data receptiei sau verificarii ori anterior acestei date, dupa 30 de zile calendaristice de la aceasta data.

Daca partile nu au stabilit nivelul dobanzii pentru plata cu intarziere, se va aplica dobanda legala penalizatoare, calculata potrivit art. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar, aprobata prin Legea nr. 43/2012. Rata de referinta a dobanzii legale in vigoare in prima zi calendaristica a semestrului se aplica pe intregul semestru.

In raporturile dintre profesionisti, termenul de plata nu poate fi mai mare de 60 de zile calendaristice. Prin exceptie, partile pot stipula in contract un termen de plata mai mare, sub rezerva ca aceasta clauza sa nu fie abuziva, Partile pot conveni efectuarea platii in mod esalonat, in acest caz, dobanzile penalizatoare si celelalte despagubiri prevazute de prezenta lege se calculeaza prin raportare la suma scadenta. Partile nu pot conveni cu privire la data emiterii/primirii facturii. Orice clauza prin care se stipuleaza un termen de emitere/primire a facturii este lovita de nulitate absoluta.

Contracte intre profesionisti si autoritati contractante
Autoritatile contractante executa obligatia de plata a sumelor de bani rezultand din contractele incheiate cu profesionisti cel tarziu la:
- 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii sau a oricarei altei cereri echivalente de plata;
- 30 de zile calendaristice de la data receptiei bunurilor sau prestarii serviciilor, daca data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plata este incerta sau anterioara receptiei bunurilor sau prestarii serviciilor;
- 30 de zile calendaristice de la receptie sau verificare, daca prin lege sau prin contract se stabileste o procedura de receptie ori de verificare pentru certificarea conformitatii marfurilor sau serviciilor, iar autoritatea contractanta a primit factura ori cererea echivalenta de plata la data receptiei sau verificarii ori anterior acestei date.
Procedura de receptie sau verificare nu poate depasi 30 de zile calendaristice de la data primirii bunurilor sau prestarii serviciilor. Prin exceptie, in cazuri justificate in mod obiectiv de natura sau caracteristicile contractului, procedura de receptie sau verificare poate avea o durata mai mare de 30 de zile calendaristice, daca sunt stabilite expres in contract si in documentatia achizitiei atat termenul de receptie, cat si motivele obiective, sub rezerva ca aceasta clauza sa nu fie abuziva. Partile nu pot conveni cu privire la data emiterii/primirii facturii. Orice clauza prin care se stipuleaza un termen de emitere/primire a facturii este lovita de nulitate absoluta.
in cazul institutiilor publice din domeniul sanatatii si entitatilor publice care furnizeaza servicii medicale de sanatate, termenul legal de plata pentru obligatiile banesti rezultand din contracte incheiate cu profesionisti este de cel mult 60 de zile calendaristice, care se calculeaza potrivit prevederilor mentionate mai sus.
Termenele de plata stabilite in contract pentru executarea obligatiilor autoritatilor contractante nu pot fi mai mari decat termenele stabilite mai sus. in mod exceptional, partile pot stipula un termen de plata de maximum 60 de zile calendaristice, daca acesta este stabilit expres in contract si in documentatia achizitiei si este obiectiv justificat, tinand cont de natura sau caracteristicile specifice ale contractului, sub rezerva ca aceasta clauza sa nu fie abuziva.
In raporturile dintre autoritatile contractante si profesionisti, creanta de plata constand in pretul bunurilor livrate sau tariful serviciilor prestate produce dobanzi penalizatoare daca sunt indeplinite conditiile prezentate mai sus. Dobanda penalizatoare pentru plata cu intarziere curge de la termenul stipulat in contract sau, in cazul in care nu a fost stipulat in contract, de la expirarea termenelor in conditiile dispozitiilor art. 1.535 din Legea nr. 287/2009, republicata, cu modificarile ulterioare.
De retinut! In raporturile dintre profesionisti si intre acestia si autoritatile contractante, dobanda legala penalizatoare se stabileste la nivelul ratei dobanzii de referinta plus 8 puncte procentuale.

 

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Comentarii: Lasa un comentariu

Medierea, din nou obligatorie în Italia?

In data de 15 iunie 2013, Guvernul Italian a emis un decret prin care introduce din nou procedura medierii ca etapa prejudiciara obligatorie in anumite procese civile si comerciale, potrivit supermoney.eu.

Premierul italian, Enrico Letta, a declarat ca masurile luate fac parte din recomandarile Uniunii Europene in domeniul justitiei civile (private), estimandu-se ca prin aceasta procedura instantele ar fi degrevate de aproximativ 1 milion de procese in urmatorii 5 ani.

Medierea obligatorie priveste conflictele de drepuri reale, succesiuni, contracte de inchiriere, comodat, conflicte familiale, imparteli, contracte de asigurare, bancare, malpraxis medical si conflicte privind denigrarea imaginii publice a unei persoane.

In toate aceste conflicte, doar dupa parcurgerea medierii se va putea apela la instanta de judecata si doar daca procedura de mediere nu a avut un rezultat pozitiv, si anume, o solutie amiabila care sa duca la stingerea conflictului.

Mediator Dorin Ilie

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Comentarii: Lasa un comentariu

Procesul de mediere dincolo de proceduri

Solutionarea amiabila a conflictelor este exclusiv in puterea partilor din conflict. O solutionare amiabila este un mod personal al partilor de abordare directa a conflictului prin dialog.

Daca in negocierea directa dintre parti nu s-a ajuns la o solutie amiabila, ori aceasta negociere nu poate avea loc din varii motive, medierea vine in ajutorul partilor pentru a le oferi cadrul specializat al unui dialog constructiv, dialog ce vizeaza fondul problemei in cauza si solutiile posibile pentru stingerea diferendului.

Procesul de mediere, asa cum este reglementat in Legea nr. 192/2006, este un proces cu o structura specifica, cu documente specifice, care se desfasoara intr-o atmosfera specifica. Pe langa acestea, procesul de mediere este fundamentat pe 4 principii capitale – libera consimtire a fiecarei parti pentru participarea activa in mediere, neutralitatea si impartialitatea mediatorului, confidentialitatea procesului.

Procedurile specifice sunt inerente oricarei activitati reglementate de lege. Se legifereaza si reglementeaza cadrul de activitate, documentele specifice, precum si toate etapele procedurale, cu termene si conditii, daca este cazul.

In mediere avem reglementate explicit: invitatia la mediere, contractul de mediere, acordul de mediere, termene de 15 zile ori de 3 luni, procedura in cadrul medierii penale, procedurile in cadrul medierii judiciare, procedurile in cauzele familiale, etc.

Dar ce este procesul de mediere dincolo de aceste proceduri? Ce fac mediatorii in mediere?

Dincolo de acest cadru procedural-tehnic al medierii, intreg procesul de mediere este un proces de comunicare. Este un proces specific de comunicare, si aceasta deoarece, in mediere, atat mediatorul, cat si partile, comunica pe fondul problemei in disputa, cu scopul precis de a gasi, analiza si negocia o solutie a conflictului cat mai viabila, din cele propuse de fiecare parte.

Discutiile din mediere sunt parte a unui proces de comunicare ce vizeaza strict o solutie amiabila extinctiva la conflictul dat.

Diligentele mediatorului, tehnicile si strategiile acestuia sunt, de fapt, diligente, tehnici si strategii de comunicare si negociere. Tehnicile si strategiile de comunicare si negociere se deprind, in mod teoretic, la cursurile de formare initiala si, ulterior, formare continua a mediatorilor, iar, in mod practic, prin experienta profesionala de zi cu zi a fiecarui mediator. Evident, aceste tehnici sunt caracterisitice fiecarui mediator in functie de coloana sa morala, profesional-culturala si sociala.

Procesul de mediere este, in cea mai mare parte, un veritabil proces de comunicare. Un proces de comunicare trebuie inteles in termenii si sensul larg al acestei sintagme. Orice comunicare are loc in baza unui context relational care fundamenteaza discutiile dintre participanti. Din acest motiv, in mediere se vorbeste despre “construirea relatiei” cu partile.

Pe drept cuvant, pentru ca partile sa aiba deschiderea spre un sir de discutii libere, deschise, sincere si oneste privind problema in cauza, trebuie construita o “relatie” cu mediatorul.

Din acest motiv, se face vorbire inca din art. 1 al Legii medierii nr. 192/2006 despre increderea partilor in mediator, ca tert neutru si impartial, ca persoana apta sa le dirijeze procesul de comunicare si negociere in care se cauta solutii satisfacatoare la un conflict dat. Increderea in persoana mediatorului nu poate veni de la sine. Increderea, in general, se castiga printr-o relationare cu o persoana, mai cu seama cand acea persoana va trebui sa se implice personal in problema cu care cineva se confrunta la un moment dat. Aceasta relatie si incredere prinde radacini in etapa prealabila procesului de mediere, in etapa denumita “de informare prealabila privind medierea”.

Construirea unei relatii intre client-mediator este un fapt necesar oricaror demersuri in mediere. Clientul mediatorului nu este doar cel care il solicita prima data, ci si partea sa adversa. Ambii, in aceeasi masura si in acelasi timp, sunt clientii mediatorului, iar relatia trebuie construita cu ambii. Ambele parti ale conflictului trebuie sa aiba un grad necesar de incredere in mediator pentru acordul derularii procedurilor. Fara o relatie, fara o incredere a partilor, cat de mica, medierea nu prinde radacini – nu incepe, si daca incepe, deseori, nu atinge rezultatul scontat.

In mod cert, relatia si increderea fluctueaza pe parcursul medierii, iar mediatorul castiga sau pierde din increderea partilor, in functie de profesionalismul de care da dovada.

Odata construita relatia si increderea in mediator si in mediere, procesul de mediere devine viabil si fructificarea discutiilor incepe sa apara.

Procesul de mediere este un proces de comunicare in care partile aprofundeaza cu mediatorul, in discutii comune (cu toate partile din conflict), ori in discutii private (cu o singura parte din conflict), problema asa cum este perceputa ea de fiecare in parte. Aceste discutii fac parte dintr-un cadru dialogal profund, discutiile atingand atat cadrul obiectiv al fiecarei persoane implicate, cat si cadrul subiectiv.

Persoanele, parti in mediere, discuta cu mediatorul despre tot cadrul conflictului respectiv. In mediere vorbim de cauze obiective, subiective, de timpii conflictului, de situatia si starea actuala celor implicati, de terti afectati de situatie (minori, spre exemplu), de viziuni si cadre noi ale situatiei, de perspective, de idei noi, de proiecte care se discuta, de propuneri, de sisteme de solutii, de orice lucru care poate fi benefic gasirii unei solutii multumitoare.

Toate discutiile din mediere aprofundeaza cerintele unei persoane, preocuparile ei, nevoile si interesele ei, sfera ei sociala cu implicare directa sau indirecta in conflictul dat. In acest context, medierea vine si clarifica partilor anumite aspecte ale conflictului lor, ale nevoilor lor. Prioritizarea anumitor cerinte personale vine in ajutorul persoanei respective si, de cele mai multe ori, ceea ce e important pentru ea, este definit si prinde contur in mediere, uneori fiind si baza negocierii solutiei finale.

Resursele in procesul de mediere/comunicare nu sunt coduri ori legi.

Resursele medierii sunt tocmai persoanele-parti la dialog, mai exact ceea ce ele exprima in mod benevol, ceea ce cer in mod direct ori indirect, ceea ce au nevoie mai mult sau mai putin, ceea ce urmaresc ele de fapt. Persoana cu tot backgroundul sau este resursa si fondul medierii. Este motivul principal al faptului ca autodeterminarea partilor in procesul de mediere este ridicata la rangul de principiu al acestui proces. Medierea are loc doar daca persoana se deschide acestei proceduri, acestui dialog pe fond si doar in acest fel procesul de comunicare poate incepe, poate continua fructuos, si se poate incheia cu un rezultat favorabil.

Resursa medierii este fondul comunicat mediatorului atat cat acesta conchide ca este util solutionarii conflictului. Acest fond al persoanei este explorat si exploatat de catre mediator atat cat este necesar unei viziuni integrale a relatiei dintre cei in conflict si a posibilitatii ca cei doi sa-si interpuna punctele de vedere si propunerile.

Medierea ca procedura de solutionare a conflictelor – ca proces de comunicare, se diferentiaza net de procedura de tranzactionare juridica ori de procesul de negociere directa. Ca proces personal de comunicare obiectiva si subiectiva, medierea vine si pune in valoarea persoana, cerintele, nevoile si interesele acesteia, acest lucru fiind posibil doar in cadrul discutarii acestora in dialogurile din mediere prin facilitarea si asistenta activa a mediatorului.

Nefiind un proces simplu de tranzactionare juridica de drepturi si bunuri, ci un amplu proces de comunicare, medierea impune mediatorului sa fie un specialist in comunicare, in primul rand, si de negociere, in plan secund. Ca specialist in comunicare, mediatorul trebuie sa cunoasca formele de comunicare, fondurile personale de comunicare, teorii ale argumentarii, metodele de comunicare, teoria proceselor de comunicare si tot ceea ce tine de comunicare lato sensu, pentru a putea ghida partile spre o comunicare cu sens si cu miza solutionarii amiabile a litigiului. Experienta mediatorului in comunicare este un atu al succesului acestuia.

In mediere, toate discutiile formeaza sensul comunicarii, iar sensul comunicarii este directia unei solutii amiabile multumitoare pentru fiecare parte din conflict.

Dorin ILIE
Mediator

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Comentarii: Lasa un comentariu